Petits

Ce știam eu despre zona Dobrogei până acum câteva zile? Mai nimic. Autostradă, mare, deltă, cam astea erau reperele mele. Sincer, nu mi-a plăcut niciodată drumul spre mare. Mai bine zis, nu m-a impresionat în nici un fel ce vedeam pe geam și nici nu mi-a stârnit interesul de a cutreiera mai mult zona. Mi s-a părut mereu plictisitoare, tristă și arsă de soare, iar singurul meu gând a fost să ajung la mare și să fac o baie cât mai repede.

Ieri am schimbat un pic abordarea și, având în vedere că vântul bătea foarte tare pe plajă iar spre casă nu vroiam să mergem nici în ruptul capului, am ales să facem o mini excursie. Pe unde? Aproape: Histria, Cheile Dobrogei și ruinele orașului medieval Ester Abad.

Am să vă zic întâi de ultimul, pentru că ne-am învârtit ceva în zona în care trebuia să fie și nu l-am găsit. De ce? Am aflat abia întorși în București că orașul, de fapt ruinele orașului, au fost distruse de buldozerele chemate de mânăstirea din zonă pentru decolmatarea unui pârâiaș. Minunat, nu?

Găsiți articolul din care am aflat aici.

Revenind la oile noastre, primul loc în care ne-am decis să mergem a fost Histria. Da, cetatea. Hai că încep cu părțile rele, poate le uitați după ce citiți toată asta: unele ziduri sunt renovate cam grosolan, în contrast total cu piatra sau măcar culoarea celor originale, înafară de panoul de la intrare nu există altele printre ruine care să-ți descrie ce vezi(mă rog, ce era acolo înainte). Ce mi-a plăcut acolo: liniștea, ruinele care se întind pe o suprafață destul de mare, lacul din 'spatele' cetății și nu în ultimul rând, muzeul.

Mai târziu, puțin dezamăgiți că nu am reuși să  găsim Ester Abad-ul, ne-am îndreptat spre următorul punct: peștera Casian. Relieful a început să se schimbe treptat și din loc în loc apăreau stânci albe cu forme ciudate. Începuse să-mi placă. Am ajuns într-un vârf de deal, am coborât la poarta unei mânăstiri unde am citit despre ce se poate vedea în zonă pe un panou turistic cu numele 'Pe Urmele Argonauților'(am să studiez de ce se numea așa). Cu siguranță ne vom mai întoarce pe acolo, ne-am dat seama că avem ce vedea în zonă. Drumul spre peșteră a fost incredibil de frumos, cu stânci albe și copaci verzi, poteci prin pădure, șerpi și lilieci. Peștera, chiar dacă nu era neapărat impresionantă, mi-a plăcut.

Cu chiu, cu vai, am urcat înapoi spre mașină și am pornit spre cheile Dobrogei. Mă așteptam să nu fie impresonante, având în vedere înălțimea la care ne aflam, însă și de data aceasta formele ciudate ale stâncilor, contrastul alb cu verde, hamsterii dobrogeni, iarba moale și aerul curat, m-au lăsat oarecum mască.

Până să vă las cu pozele, vă mai zic câteva puncte în care vreau-vreau să ajung(poate ajungeți voi înainte și-mi povestiți și mie): peștera Limanu, peștera cu sarcofage, canarelele Fetii și Curvii.