Petits

Oau, cum a fost!

Am vrut să scriu despre Padina Fest de cum m-am întors. De fapt, de când eram acolo, atât de bine m-am simțit, și când mă gândesc că am ajuns acolo din întâmplare.

Povestea începe din momentul în care m-am hotărât să particip la Maratonul Bucegilor, mi s-a părut cea mai cea provocare după ce am prins gustul concursurilor de biciclit. Dar, pentru că mereu există un dar, am aflat între timp că nu mai am voie să merg pe bicicletă, pe teren accidentat cel puțin. Ce mai mod de a-ți tăia aripile! 

Lăsând lucrurile triste la o parte, incidentul de mai sus nu m-a oprit totuși să ajung acolo. Așa că, vineri am plecat cu Rox spre Padina. Mai are rost să vă zic că am greșit de 3 ori drumul, și că am ajuns pe niște coclauri de n-am vazut picior de om? Nu vă mai zic, acum pare chiar amuzant. Iar când în sfârșit am ajuns, noaptea, imaginea de acolo părea chiar dezolantă, cu praf de nu se vedea nimic, manele la intrarea pe platou, oameni care se băteau și jandarmi care fugeau după ei. Și nouă ne era atââââât de foooameee și frig! 

Având în vedere locurile și situațiile mai mult decât ciudate prin care am trecut de-a lungul timpului cu Rox, deși prima impresie a fost cum a fost, nu ne-am descurajat, am parcat mașina, am luat vreo două guri de mojito, să ne încălzim și ne-am îndreptat spre locul de unde se auzea muzica aia bună. 

Și uite așa lucrurile pot lua o întorsătură formidabilă.

Nici nu am pășit bine acolo că deja am întâlnit fețe cunoscute. Prieteni vechi cu care nu mai vorbisem de ani de zile, oameni pe care îi cunoscusem până atunci doar virtual, foști colegi, colegi de-ai foștilor colegi care-i cunoșteau pe vechii prieteni și pe noii colegi. Și asta a continuat până în ultima zi. Era sentimentul acela că toată lumea cunoaște pe toată lumea, și că suntem acolo toți prieteni, toți puși pe distracție și simțit bine.

Muzica aia bună de care vă ziceam mai sus era a băieților ăstora de la Dubioza Kolectiv. Mi-a fost de-ajuns o melodie să uit de drum, frig și foame și să nu mă mai opresc din râs și țopăit. Și așa a continuat toată seara, până dimineața. Nu prea țin minte detalii, doar că am montat cortul pe o beznă totală și nu ne-a luat vântul, sau poate n-a bătut vântul, nu știu.

Sâmbătă ziua a fost ziua aia de relaxare. De fapt, ne era foarte, foarte somn, și lene, și cine mai știe ce. Am lenevit toată ziua ba în hamac, ba pe iarbă, numărând nori, fire de iarbă, făcând poze la gâzele care nu mă lăsau în pace. De vis. Timpul se oprise în loc iar cuvântul "trebuie" dispăruse din dicționar.

Seara a fost însă altă poveste. Trebuie să știți că eu nu merg la concerte, nu pentru că nu mi-ar plăcea, ci din cauză de spate. Nu te prea poți bucura de ce-i în jurul tău când nu te poți ține pe picioare de durere. Dar, și aici e un mare dar, sâmbătă s-a întâmplat ceva. Nu știu cum s-a făcut de am ajuns în primul rând în timp ce cânta Urma, iar după Urma, Al Jawala. Aș vrea eu să pot exprima starea de spirit de atunci, cu muzica, cu oamenii ăia de pe scenă care îți dădeau impresia că sunt acolo doar pentru tine, cu vântul care bătea ușor și adăuga un gram de dramatism scenei din fața mea. Și doamne, cum au cântat Al Jawala! Nu știu dacă a fost doar muzica, dacă a fost atmosfera în general, dar un lucru e clar: la 27 de ani, am în sfârșit o formație preferată și o ascult în continuu de atunci. Hm, nu-mi mai aduc aminte ce a fost după, ce am făcut după, știu doar că în dimineața aia am adormit cu zâmbetul pe buze.

Duminică a fost ziua care a trecut atât de repede, când eu nu vroiam să se mai termine. A fost și concursul de MTB, m-am bucurat pentu colegii care au terminat cu bine și fără accidentări majore, am lenevit, vorbit, mutat la umbră la soare, de la soare la umbră și am așteptat ora la care Urma cânta împreună cu Al Jawala. Și au cântat pentru un public "fioros" de vreo 50 de persoane. Și au cântat până s-a făcut noapte, s-au întors de vreo două ori înapoi pe scenă și au continuat să cânte și...cine știe ce a mai fost, pentru că pe la zece noaptea am realizat cu tristețe că avem ceva kilometri de făcut până acasă.

Da, mi-a plăcut la Padina Fest, și am să merg și la anu', și trebuie să mergeți și voi, pentru că e bine, pentru că e făcut din suflet și cu multe ore nedormite, pentru că îți crește inima când vezi că oamenii care vin acolo își strâng gunoiul, pentru că ... o să vedeți voi!