Petits
Bonheurs
De euforia fructelor de mare nu poţi scăpa prea uşor, iar pe mine, trebuie să recunosc, m-a prins şi nu-mi mai dă drumul. Aş mânca zi şi noapte midii, creveţi, caracatiţe, calamar şi câte şi mai câte.
Creveţii însă ocupă un loc de cinste. Am trecut repede, prima dată când i-am gustat, de la repulsia vederii lor şi a picioruşelor, ochilor, la satisfacţia unui gust perfect.
I-am gătit de atunci în multe feluri, dar am să-ţi zic acum reţeta pentru cei pe care i-am gustat pentru prima oară.
E foarte simplu de făcut, e bun la diete(bine, nu cât mănânc eu) şi parcă fiecare îmbucătură are povestea ei. În plus, sunt o mie de combinaţii şi reţete din care puteţi alege.
Humus? Aş putea să mănânc humus non-stop. De la prima degustare şi până mulţi ani mai târziu nu mi-a înşelat niciodată aşteptările, nu m-a plictisit, ci dimpotrivă, mă cucereşte pe zi ce trece.
De fiecare dată când găteam dădeam peste zecile de plicuri de gelatină. Nu știu cum de am strâns atâtea. La fel, prin frigider, îmi rămăseseră niște smântână și cremă de brânză de la cheesecake.
Ști momentele alea când ai mânca ceva, nu știi exact ce, prin frigider găsești o grămadă de lucruri random și până la urmă faci ceva ce seamănă cu un ghiveci? Cam așa și cu jeleul ăsta.
Desertul perfect: se face repede, nu trebuie să coci, e delicios, arată fabulos.
După cum am mai zis aici, nu sunt fan dulciuri. Nu prea mănânc dulciuri, mi se par greu de făcut, am mereu impresia că trebuie
Cheesecake cu cireșe
să stăpânești secrete magice ca să-ți iasă ceva bine. Cu toate acestea, rețeta asta de cheesecake m-a convins.
eram mici și mi-am adus aminte de ea. În plus, e și foarte simplu de făcut.
Cred că e ceva în aer în zilele ploioase, de-mi vine să fac numai dulciuri. Iar eu nu mă omor cu dulciurile. Uite așa m-am apucat eu vineri să fac ciocolată de casă. Avusesem o discuție cu ai mei colegi despre ce dulciuri mâncam când
Întorşi în civilizaţie, ne-am oprit în Constanţa la Irish Pub, ne-am aşezat la masă, ne-am uitat în meniu...
Cu midiile nu-i de glumit! Cel puţin pentru mine nu a fost după ce am gustat prima oară.
Eram după 3 zile de stat pe o plajă pustie, unde mâncarea zilnică a constat din: ceva dintr-o conservă, ceva pârpolit la foc.
Nu cred că am gătit ceva mai simplu de atât şi cred că, până la urmă, nu contează cât e de complicat ci aromele şi cum se îmbină ele. La urma urmei, sunt corporatistă, totul trebuie să fie simplu şi eficient ...ăăă, pardon, simplu şi gustos.
Cine ar fi zis că spaghetele cu spanac sunt geniale? Eu sigur nu. Şi totuşi, când am văzut reţeta aici, mi-a făcut cu ochiul. Desigur, reţeta nu e exactă, căci aşa se întâmplă când nu mai merge netul şi ai imaginaţie bogată.
